Fictiunea greselii...

Atunci cand incepi sa scri e ca si cand ai incepe sa vorbesti si nu ma refer la o conversatie ci momentul in care o fiinta umana isi face loc spre universul lingvistic...Inainte de a invata orice: gramatica, sintaxa, parti de vorbire, primul lucru, caramida de baza este primul cuvant...
Avem mereu dreptul la primul cuvant, la prima sansa de a cunoaste o persoana, la o prima iubire, la un prim sarut dar nu mai avem nicodata sansa sa spunem acel prim cuvant memorabil...
Vreau sa am voie sa mai imi spun inca o data povestea sa am dreptul sa mai traiesc o data ce am trait si totusi stim ca asa ceva e chiar imposibil, asa ca prin intermediul scrisului cu fiecare particica a acestei postari eu invat sa vorbesc din nou..Va vorbesc voua despre arta de a creste, despre inteleseul prin prisma mea la "a te gasi pe tine", a-ti gasi o identitate...
A creste inseamna a dura, si a dura se poate tranforma in a ramane etern...De ce sa duci o viata ca sa fi doar un om cand poti sa fi acel om?..Viata nu intotdeauna e prielnica acestei deveniri interioara, viata nu iti da mereu o sansa de a fi acel om, dar te loveste atat de tare incat la un moment dat ajungi sa fi alt om...
Ce a ramas din mine acum e omul post-lovire... eu sunt, imi sunt alt om.As vrea sa stiti cat de tare dor aceste cuvinte, cat de mult zgarie adevarul acesta...eu sunt alt om...dar printr-o poveste ce nu e nici frumoasa si nici vesela eu voi fi acel om...iar aceasta este fictiunea greselii...

Azi e randul numarului 7...

Nu e o coincidenta ca azi am facut prima postare...azi sunt 7 luni de cand o parte din sufletul meu a murit, 7 luni de delir si valtoare...
Pentru ca azi eu fac primul pas, vreau sa impartasesc cu voi un ciob din visele mele sparte... Eu sunt Mayya...eu imi sunt mie tristete, utopie, delir, vis si zambet...Iar azi acesta e darul meu pentru voi,darul meu pentru un inger:
"Pentru ca te iubesc, pentru ca nu esti aici, pentru ca plang, pentru ca eu sunt fata care zambeste trist cu atat mai putin sa rada, pentru ca utopia cuprinde toate lucrurile pe care eu le vreau, pentru ca nu respir decat gol, pentru ca ma cufund in eter, pentru ca vreau sa nu mai respir deloc, pentru ca imi vreau sufletul linistit, pentru ca nu pot sa traiesc, pentru ca am incercat sa uit, pentru toate zilele ce s-au dus, pentru toate sufletele pe care le-am calcat, pentru toate sufletele ce m-au calcat, pentru sansa pe care mi-ai furat-o, pentru inima pe care ti-am dat-o, pentru delirul in care traiesc, pentru spatiul director al vietii mele, pentru eternul infern fara tine, pentru gandurile ce nu mai incap, pentru reprezentatul clasei omului trist, pentru abruptul vietii, pentru sinceritatea mortii, pentru tanjirea sfarsitului, pentru toate, ,,,pentru tine....scriu..."