Era întuneric. Ploaia bătea departe afară,
Şi mă durea mâna ca o gheară
Neputincioasă să se strângă.
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.
Crezul meu, filonul filozofic al esentei mele impregnate in parfumul dulce-amarui al poeticului incapabil si totusi burdusit de ganduri se alfa in aceste versuri...
Fiecare cuvant are o incarcatura ce plonjeaza adanc si mangaie lava cu lacrimi de diamant.Adolescenta e intunericul, din aceasi mana a intunericului biblic...la inceput nu e nimic, nu patrund raze de lumina, suntem noi, doar noi in microuniversul format din pixeli, muzica sau dezamagire.Ne plimbam prin ploaie, auzim voci, le ascultam sau strigam inapoi, nu avem responsabilitatea unei urmari tragice a crizelor existentiale.Suntem impinsi de maini calde spre acest "departe, afara" unde stim sigur ca ploaia nu se opreste si umerii frumosi prin simpla lor libertate se garbovesc sub poverile cumplite ale unei lumi ce nu o vrem.
Trecerea e cruda si in parte inevitabila ...Poate e ceva atat de comun sa scri incalecat pe limita fara sa iti dai seama in care parte vrei sa te rastorni.Curentul te impinge departe, iar esenta pura percepe doar chinul ospatului pantagruelic din care se infrupta mintea necoapta.Samanta trece prin durerea nasterilor succesive, se zbate in manifestarea spintecarii burtiilor.
Aceasta acceptare constienta a schimbarii vine mult prea tarziu pentru individ...nu degeaba vocile albastre ma indemnau mereu sa imi strig propria entitate fara cuvinte moarte si poncife...sa spun ca sunt Eu- esenta fiintei , o parte din mit.
In aceste momente ale zbaterii am realizat ca motivul pentru care batranii au o invidie oarecum dusmanoasa fata de tineri este de fapt invidierea constientizarii arzatoare a tanarului capabil sa perceapa apartenenta la mit, seva vie a dorintei, inconstienta de a lupta pentru o cauza pierduta si credinta in "si au trait fericiti pana la adanci batraneti"...
Tineretea mea e neputincioasa in fata acestui timp.Stau pe patul vietii si apa inunda totul, dar reusesc sa strang in jurul meu amintiri colorate , fericirea de trai si puterea de a scrie cu penita cea iesita din intuneric.
Am luat-o deja in directia mainilor...Ma silesc sa desenez cu creioane rupte, iar mana mea stanga si neslefuita scrie acum cea mai frumoasa simfonie auzita vreodata...Eu-viata mea,tinerete fara batranete.
