sâmbătă, 9 octombrie 2010

Vremea dezghetului( sau Oda necunoscutului...)


Am plecat pe mal de infinit, domnita de sare si gheata...
Necunoscut si priviri ce nu le-am mai vazut si care nici nu-mi vor mai trece calea curand...Rece m-am scaldat in apa unei mari senine...S-au risipit toate asemeni petelor...Teama, gandurile...M-am dezbracat de haine si mi-am dat voie pentru un scurt timp sa fiu eu..Eu asa cum sunt in mine...asa cum suntem toti...copii ce gusta cu pofta din tot ce li se ofera...Unele sunt dulci, altele sarate si altele putin prea amare pentru gustul nostru..
Nisipul fierbinte arde pacatele pielii si te boteaza copil al unei libertati ce acum din departari o vad ireala...Dar atunci am fost libera...Mana mea a gasit mana strainului ce mi-a spus taina sa fara cuvinte... Oamenii nu au nevoie de fapt de cuvinte...Nu e nevoie sa-mi spui mi-e dor, imi lipsesti, mi-e frica ca sa stiu ca ele zac undeva inauntrul celui pe care stelele te-au facut sa-l vezi..Oamenii se intorc mereu si mereu ca sa guste din iubiri ale fiintei...dar nu e doar atat...Cat de trista e destinatia daca drumul nu a insemnat nimic...Si ca sa va spun intreaga poveste, destinatia mea nu a fost una dulce... M-am inaltat pe aripi de fum...si pentru zilele acelea eu am zburat...S-a dezghetat domnita prin nu stiu ce descantec...Poate ochii necunoscutului...Pentru ca tot el e cel ce mereu imi spunea doar poate...Incet m-am asezat din nou pe nisip si am inteles...Calatoria se sfarsise iar visul era gata...Candva necunoscutul mi-a spus ca e mai usor sa ma despind de iluzie daca sunt infranta de suparari...Cat de tare se insela bland suflet...Barajul s-a rupt cu mult inainte sa mai pot face ceva....Acum dorul calator s-a topit in dorul dor.... Pentru o vreme voi plange cu lacrimi marunte spre aducerea la viata a celei botezate de nisipuri...Ea este acolo ..aici acum cu mine ...
M-am intors de pe mal de infint, primavara-n par si miros de mar...