In imbratisarea ta...

Noapte cu cer instelat, frig si iar frig...saruturi taioase ale lunii bicolore... Un pod, o apa..copilul din tine razand...Din nou am doar imagini...patrate dintr-o tabla de sah pe care tu intru-un fel sau altul ai invatat atat de bine sa mergi...Miros de alt si alt parfum pentru fiecare patrat...si ochii a caror infinit vreau sa il curpind...
Aceasi camera...
Putina muzica si licori ieftine..ale lumii muze... Sunete ale unui vechi tango, o cetate si prieteni ce se joaca ghidati de aburi ...Somnul omenirii ne-a adus momentul de care aveam nevoie, singuratea noastra, din nou infinit si efemer ...intr-o bucla de timp...
Poate pentru prima data, mi-ai raspuns la cele mai multe intrebari...Poate niciodata nu ai mai avut atat de multa rabdare ca acum...atata dezlegare de materie....Darul tau pentru mine: o promisiune a unei cetati ce nu mai e la fel ca cea pe care ai cunoscut-o dar da...totusi mi-ai promis ca noi doi impreuna vom merge sa vedem acea cetate...Uimire si iar uimire....Lumea asta are reguli, nevoie de bani, nevoie de timp, oameni si leagaturi....dar pentru tine acestea sunt precum fumul pe care il izgonesti cu o singura rasuflare... vom exista doar noi pe drumul spre cetate...
Iubire in ochii tai...iubire pentru inima mea muritoare, pentru miile de intrebari pe care le privesti intelegator la mine in suflet si astepti momentul in care vei avea voie sa imi raspunzi...Zambetul tau...si parfum de noapte imbracata in aer rece...
Cand timpul s-a impletiti deodata cu parul meu am vrut din nou o confirmarea ireala a faptului ca nu visez...M-am apropiat...timida...si am stat in fata ta...intr-o intersectie de secunde una mai mica decat cealalta. Incercam sa ma hotarasc daca se cade sa intind bratele si sa te curpind... Si am inteles ca nu am ce sa pierd...am intins bratele... si tu... tu m-ai cuprins....inainte sa apuc sa imi sfarsesc gestul...
Flacari in inima mea, foc ce curata pacatele pielii si ale sufletului, foc al unui inger pentru decojirea scoartei, atemporaliate in vapai albastre...
O micro lume, o spovedanie tacita, o noua treapta urcata, o crestere exponentiala a constientizarii, gustul timpului de dinaintea timpului, aripi translucide....sau doar ... lumea din imbratisarea ta...

Tacerea ta....

Ma privesc in ochii tai... si cad in abis, dar nu vad nimic decat nuante de verde si gri...ochii tai sunt altfel acum, amalgam de culori si imagini ce nu le inteleg... peisajul se schimba ... pete fara contur si un sentiment de neapartenenta dureroasa....si cad....candva aici era azurul....apoi ai clipit...
Le-am vazut pe toate astea stand in fata ta...Stateam cuminte si tacuta asteptand sa ma judeci, sa ma lovesti cu vorbe nepamantesti...in schimb ai tacut...Si era o tacere fara consistenta, la fel ca aerul pe care incercam sa-l respir...Amorteala si o senzatie de vina asa cum nu am mai simtit ...decat doar in amintiri ale viitorului ce nu le gasesc ale mele , dar le identific cu parte dintr-o viitoare constiinta a timpului ce se impleteste in mine....De ce ai tacut? Preferam sa ard, sa lupt, dar nu am putut sa lupt cu tacerea ta, cum ma puteam scuza pentru ceva de care nu m-ai invinovatit prin cuvinte? Dar imi simteam vina apasandu-ma ....Si bunatatea ta , te uitai la mine cu intelegere si imi iertai totul, fiecare cuvant sau gest, fiecare extindere a omenescului ce se afla in mine, ce ma poseda prin simpla mea natura...
As fi vrut sa iti ating aripile, sa inteleg...dar nu am indraznit sa ma apropii...Acum am ajuns si eu sa iti spun ceva care am auzit candva la un prieten ce se suprapune in timpul hiperbolic peste ochii omului obisnuit..."Daca tu m-ai ierta as putea sa stau linistita,vinovata fiind, in fata unor zei furiosi...."