Acesta e trecutul meu...
Azur la amurg si vorbele ingerului ce tine infinitul in ochii lui...Nu m-ai putut iubi niciodata asa cum as fi vrut....ingerii nu iubesc pamanteste...in infinita lor bunatate coboara atunci cand pamantenii plang...asta ai facut si tu...mi-ai spus ca ma iubesti...dar ma iubesti ca pe o fiinta in care vezi lumea...ca ma iubesti ca pe un prieten....Atunci am urat ingerii si mi-am plans soarta...Nu intelegeam cum poti sa imi spui ca iubirea mea nu esti tu...ca nu tu esti jumatatea mea, ochii in care sa mi se cuprinda sufletul...Mi-ai spus ca va avea un nume aparte si ca poate trebuie doar sa privesc in fata mea.. Din nou ai avut dreptate , prietenul meu inger de lumina, inger de ploaie.... Mereu, cand eram trista ma alinam cu vorbele unui prieteni cu ochii de stea ...Asa a inceput povestea unei iubiri ce imi face sufletul sa tremure....Intr-o seara ca un amalgam de culori pale si opace m-am refugiat in castelul lui, departe de rasuflarea orasului ...m-a luat in brate si am stat asa...Era ciudat felul in care ma potiveam perfect in imbratisarea lui...(El mereu imi spune ca cineva m-a luat candva din bratele lui si m-a dat mamei mele...iar pe zi ce trece tind sa cred povestioara asta)...Atunci nu as fi conceput sa-l vad mai mult decat pe un prieten bun...Si cat de tare ma inselam...Simteam o liniste albastra acolo..in bratele lui...si i-am privit ochii... s-au cuprins in ai mei asa cum eu mam cupins perfect in ai lui....Atunci intr-un fel inconstient am stiut... ca el e cel despre care imi vorbea ingerul ploii....Ne-am privit pt o vreme ...ma alinta ca pe un copilas ranit...timpul incetinea...pana cand s-a oprit de tot...
Acesta e trecutul meu ...Si desi nu am spus niciodata povesti despre iubiri pamantene voi colora si aceata imagine...ea e una din cele trei mari povesti ce mi-au brazdat viata...Ea e povestea ochilor albastrii... La inceput a fost sfarsitul a tot ce ea stia...La inceputurile fiintei s-au sfasiat bucati de credinta pe care cineva le-a lipit in pieptul ei...Se cauta tacuta prin fasii de panza..pe noduri de matrici...prin sangele albastru pur... In acele inelepte inceputuri ea primea o rochie curata spre poposirea intr-o lume pe care o nega...O lume ce ii va aduce doar durere...Acum e un alt sfarsit ce nu ii va da nici macar atat...nici macar o haina curata...
Se smulgea carne si se aseaza in bratele necunoscute...intr-un alt univers am fost luata din alte brate..unele pe care intr-o ironie ciudata le-am gasit aici...brate ce mi-au alinat dureri ale firii fara ca ele sa fie rostite...si mi-au mangaiat fruntea ...Ma trezesc acum in sudoarea regretelor... Aceasta e povestea pe care am sfarsit-o cu buna stiinta dintr-un altruism ciudat... sufletul meu e asemeni primaverii capricios si cald si rece...nu am inteles pana de curand ca insasi toane de printesa , bucle de fata si valsuri ale copilei cu ingerii era ceea ce lipea cele doua universuri...
Te dezleg prima mea povestea....cea mai apropiata de timpul ce il numim prezent...descantec sa-mi fie aceasta ... acum iti spun un dulce-amarui adio...