sâmbătă, 25 iulie 2009

Fictiunea greselii...

Atunci cand incepi sa scri e ca si cand ai incepe sa vorbesti si nu ma refer la o conversatie ci momentul in care o fiinta umana isi face loc spre universul lingvistic...Inainte de a invata orice: gramatica, sintaxa, parti de vorbire, primul lucru, caramida de baza este primul cuvant...
Avem mereu dreptul la primul cuvant, la prima sansa de a cunoaste o persoana, la o prima iubire, la un prim sarut dar nu mai avem nicodata sansa sa spunem acel prim cuvant memorabil...
Vreau sa am voie sa mai imi spun inca o data povestea sa am dreptul sa mai traiesc o data ce am trait si totusi stim ca asa ceva e chiar imposibil, asa ca prin intermediul scrisului cu fiecare particica a acestei postari eu invat sa vorbesc din nou..Va vorbesc voua despre arta de a creste, despre inteleseul prin prisma mea la "a te gasi pe tine", a-ti gasi o identitate...
A creste inseamna a dura, si a dura se poate tranforma in a ramane etern...De ce sa duci o viata ca sa fi doar un om cand poti sa fi acel om?..Viata nu intotdeauna e prielnica acestei deveniri interioara, viata nu iti da mereu o sansa de a fi acel om, dar te loveste atat de tare incat la un moment dat ajungi sa fi alt om...
Ce a ramas din mine acum e omul post-lovire... eu sunt, imi sunt alt om.As vrea sa stiti cat de tare dor aceste cuvinte, cat de mult zgarie adevarul acesta...eu sunt alt om...dar printr-o poveste ce nu e nici frumoasa si nici vesela eu voi fi acel om...iar aceasta este fictiunea greselii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu