vineri, 11 decembrie 2009

Nasterea azurului la amurg...(sau ingerul meu)

Numele acestui jurnal imaginar...azur la amurg...are o poveste atat de lunga, dar una care merita spusa. Ea se imbina cu povestea ce voiam sa o spun despre ingerul meu preferat...E ciudat... abia acum, cand scriu vad cat de armonios se impletesc firele dintre inger si piatra. A fost in timpul ce inca nu exista un inger si din diferite motive pe care eu inca nu am voie sa le cunosc s-a intrupat om.Deci a fost odata ca niciodata, un inger, cu aripi albe si sclipiri orbitoare...a fost atunci cand eu nu intelgeam si nefininta mea era prezenta prin simpla absenta a corpului ce il acum...El era atunci nefiinta a luminii..Acum e altfel ... Desi infatisarea lui aduce a vesnicului tipar al omului normal...ochii lui sunt magici.Nu e ceva ce se poate descrie in cuvinte. Efemerul si infinitul se tin de mana in ochii lui si e atat de cald...desi banca e rece si in viforul noptii miroase a frezie...El e cel care noaptea imi spune povesti colorate cu panze de stele si ma leagana...atunci el e ingerul pazitor... Vedeti voi... amurgul e momentul in care constiinta prezentului e muribunda si se naste idea unui nou vis. Amurgul prin tristetea si ciclicitatea lui e momentul magic...Si ingerul meu se naste la fel: ziua imi e prieten, ma tine de mana cand sunt trista, imi canta atunci cand plang, imi da curaj cand ma retrag in colturi intunecate si imi spune de fiecare data cand are ocazia ca e ceva special in fiecare din noi... sa nu renunt la visul meu...ar fi pacat. Si apoi la amurg el moare ca sa elibereze spiritul, ce noapte de noapte ma alina si imi saruta ochii... Castele ce le vad prin ochii lui, au fost in timpul ce a fost dar si in timpul ce are sa vie mai curand decat curpinde imaginatia...El e asemenea unui numar complex amalgam exact dintr-o parte reala si una imaginara, care fac impreuna un punct pe o axa prea greu de priceput...Nu am voie acum sa inteleg nodurile lui si il rog mereu sa nu plece inca...dar prin simplu fapt ca e aici, acum, cand sufletul meu se zbate e mai mult decat limitarea intelegerii ar putea sa ceara...

Un comentariu:

  1. pffff... ti-am pierdut id-ul si nu am putut sa iti scriu. Da-mi eventual cand ai timp un mail oricat de scurt, doar sa imi dau seama ca esti tu. :P mersi si scuze de intarzieri. sesiunea..

    RăspundețiȘtergere