Jocul cu ciorburile de sticla ...sau arta de a intelege

~Amalgam de culori, lacrimi de durere, nebunie curata, extaz si tristeti nebanuite...fulgi de nea in mijlocul verii, un soare adanc in mijlocul iernii, palpabilul necunoscut la mine in mana...cuvintele lui, voci ce ma mangaie, ce ma indeamna sa traiesc... altele sa plec...
Pahare cu vorbe, pahare cu dureri ce le-am lasat sa ma invadeze si o stare de neputinta la limita cruzimii...momentele adevarului ...oameni lipsiti de inhibitii si puritatea lui prin cioburi spurcate de pahare sparte...Te vedeam printre clipri ciudate, printre stari de inconstienta lucida, te iubeam si te uram in acelasi timp, te voiam acolo langa randuri randuri din notele mele .~
Asta e viata mea acum, viata printre cioburi colorate....Le iau de jos si construiesc un castel mult mai frumos ca cel de ieri, cel pe care la amurg l-am spart...Intotdeauna e asa...omul condamnat la regenerarea vesnica...As vrea sa spun ca imi pare rau sa imi culeg bucactile de pe jos, dar nu e deloc asa...E atat de frumosa mireasma distrugerii...poate nu la fel de frumoasa ca cea a reconstructiei .Impreuna cu tine am ales o cale pe care tot ce inseamna moral in viata ar fi ocolit-o.Dar uite ...am strans multe cioburi albastre si am facut o punte...Mi-am facut curaj si am trecut in partea cealalta...Si atunci am vazut ...
Am avut nevoie doar de putin curaj...sa nu ma mai ascund si sa accept notiunea de a intelege...Asta e partea cea mai grea, sa inteleg ca intelegerea nu inseamna nici supunere, nici reproducere/copiere ...a intelege inseamna a imagina si un fel de contopire translucida a entitatii plina de culoare ce e in mine cu ceea ce se cheama viata...Aaa da...si acesta a fost momentul in care mi-am dat seama ca regulile jocurilor cu bucati colorate le fac eu... aici nu exista echilibru si nici gravitate...in jocul acesta lumea se curbeaza, se rupe sau se contracta asa cum vreau eu...in acest joc pe care il numesc al meu bucatile au un singur scop...sa se nasca simetrice ...sa aduca putin mai multa puritate si un zambet pentru oamenii-copii carora le e prea frica sa se joace...
Si in loc de incheiere poate doar un fel de inceput pentru povestea ce o sa vina...In cioburi de sticla am vazut fetele lor...sunt atat de minunati... si vor urma nenumarate povesti despre ei...Hmm da si ultimul lucru de spus(un secret ce il dau lumii): Desi nu e corect am ascuns un ciob intr-un saculet...e sticla in care il vad pe el...cel mai aproape de sufletul meu dintre toti cei ce saruta vesnicia....